Ţârâitul prelung al telefonului mi-a smuls perna din braţe şi m-a făcut să urc în grabă cele o mie de trepte ale panicii. Era ora 6.00 dimineaţa şi apelantul disperat era bunica. Zgomote ciudate, înăbuşite de trezie, îmi picurau în ureche neliniştea. Are dureri, se simte rău , s-a întâmplat ceva…? Sau poate, speriată la rându-i de alarma matinală a telefonului, a făcut imprudenţa să mă sune.
Sesiune. Priveghi nocturn în jurul cursurilor, cu parfumuri sleite şi ochi încercănaţi. Lumini aprinse, o scurtă aţipeală, veşti dureroase, urmate de fiorul rece al unor întâlniri la limita paranormalului. Umbra cuierului negru în lumina difuză a lunii şi.. sunetul sinistru al telefonului. Bine ai venit sesiune, coşmarul periodic al vieţii noastre de student!
Fiorul tău îl simţi când la examen debutezi în faţa colii albe şi reci, iar ticăitul ceasului interior te scoate din minţi. Priveliştea ta se deschide odată cu ivirea sfioasă a primelor raze de soare. Năucit de (ne)somn cauţi cu greu drumul spre uşă. Pe emoţiile şi temerile de ieri începe acum o nouă zi.
Sticle de cola aruncate în silă pe podea, grămezi de 3 în 1, sudoare, ciocolată, cursuri, frică, proiecte contra cronometru. Adrenalină şi viaţa golită de micile bucurii ale statului degeaba. Sesiune.
