Cu bratele deschise

"Intr-una din zile ma indreptam pe jos catre manastire", isi aminteste parintele, retraind aievea fapte desprinse parca dintr-un trecut indepartat.

A oprit o Dacie alba in care, din intamplare, se afla si un elev la seminar. Asa s-a nascut o frumoasa conversatie despre credinta si adevar.
Tanarul parea impresionat de cele aflate de la parintele intalnit pe cale, iar timpul parea asa de scurt.

La plecare, preotul bucuros sa intalneasca asemenea ravna, la un copil ii intinse in semn de prietenie mana dreapta. Cand isi ridica insa privirea a ramas mut de uimire. Baiatul ii intindea bratele.

• Créez votre propre carte de voyages ou blog de voyages


• Trouvez des vols pas chers sur TripAdvisor

Sandwich de primavara

Aglomeratie, claxoane, scrasnetul franelor de autobuze prea grabite sa-i observe pe pietonii neatenti. Puhoaie de oameni care par unite unele de altele prin aceleasi gesturi marunte, prozaice ce transforma orasul intr-un furnicar provincial.

Dupa ce treci de portile vesnic deschise ale parcului Copou, Iasiul pare dispus sa se dezvaluie ochilor tai profani in bataia vantului primavaratic. Ii descoperi frumusetea feciorelnica in ochii mamei in tricou murdar care nu lasa grijile de zi cu zi sa-i intunece bucuria de a-si plimba in brate pruncul pe aleile parcului;

in clinchetul trist al lacrimilor care se aud ropotind sub ochelarii mari si negri ai unei femei cu gesturile rigide ale unei doamne de Copou; in sclipirea vioaie din ochii pudelului ce-o insoteste;

in mersul apasat al pensionarului care-si framanta la nesfarsit mainile la spate; in rondurile ingrijite cu lalele; in mersul agale al unei lucratoare mazgalite care-si taraie agale grebla.

Te opresti o clipa pe o banca alaturi de o batrana in gumari cu fata incretita de vreme si griji, care infuleca zgomotos o bucata de paine.

Aici ochiul tau se lasa furat de firavele lalele si de verdele crud al gazonului. Ochii batranei privesc insa in jos, lasand frumusetile Copoului pentru savoarea intaiului sandwich pe acea zi...

Vicii de import

Se inrosesc atunci cand sunt intrebati de unde sunt si, lasand capul in jos, o spun abia soptit. Daca interlocutorul se arata consternat, incearca sa salveze situatia prin gesturi ample si zambete de protocol care ascund o ura mocnita pentru tot ceea ce reprezinta made in Romania.

Tresar pe ritmuri de manele si pentru fiecare serviciu cat de mic asteapta macar o ciocolata sau o punga de cafea. Sunt deseori nervosi, iar adesea devin alergici la expresii de genul Nu am. Se imbraca din bazar. Fumeaza ca turcii.

E trecut de ora 8.00 si nici nu se gandeste sa pregateasca cina. Dar savureaza impacata cu sine o ceasca de cafea, o tigara si povestea de amor dintre Esmeralda si Alejandro. Suna soneria si trebuie sa deschida, dar i se rupe corazon-ul ca pierd faza cea mai importanta a telenovelei. Va trebui sa se trezeasca maine mai devreme, sa prinda scena in reluare.

Ii intalnesti la conferinte si simpozioane imbracati in costume da firma, in pozitia vorbitorului. Ii recunosti dupa zambetul profesional si dupa expresiile tocite ale vocabularului anglofon printre care iti mai gadila urechea cate un cuvant romanesc. In sala plictisul si confuzia pluteste in aer.

La intrare, portarul da din umeri nedumerit cand il intrebi unde e conferinta de PR. "Mergeti in Aula "Mihai Eminescu". Doar acolo au pian."

Modernitate bolnava

"Prin noi se vinde totul. Sarea grunjoasa sau cea fina de bucatarie, contracte Vodafone si cuburi de gheata la Polul Nord." spuse recrutorul, supralicitand rezultatele si meritele multinationalei. Discutia devenea cu fiece minut tot mai interesanta.

La fel si serviciile companiei pentru potentialii clienti - vestici naivi care, beneficiind de venituri mai mari decat romanii vor sa cumpere frumusetea intr-o crema de noapte, comunicarea intr-un abonament telefonic, atingerea acidulata a valurilor marii intr-o bautura carbogazoasa bogata in E-uri.

Vindeau de toate, dar mai ales o minte formatata, pregatita pentru a simti pe deplin gustul dulce-amar al consumerismului. Ajuns acasa, descopera intr-un ungher dezamagirea. Inconjurat de noile-i achizitii, omul modern isi vede nuditatea in oglinda constiintei. Cumparaturile nu reusesc sa acopere nici pentru o clipa... mirosul vested al frustrarii.

Poveste cu iz electoral

Tradarea trandafirului

Niciun trandafir fara spini. Niciun dorohoian fara nostalgii, sau fara sa fie bantuit de fantomele trecutului, atunci cand isi incetineste pasii sa priveasca, pe indelete afisele electorale. De pe cele cateva panouri sau de pe garduri ii surad, ca dintr-o familiara felicitare de aniversare, eternii trandafiri pesedisti. De data aceasta insa, fara figura lui Vasile Gherasim- eternul candidat la primaria urbei ce a simtit din plin, in ultima parte a vietii, spinii unei orientari depasite.




Se intampla acum mai bine de patru ani, cand, in urma unor mandate succesive se ridica miraculos o singura realizare - resedinta primarului. Municipiul se dusese de mult de rapa, in topul rusinica al judetului si in paginile "Monitorului de Botosani". Doua babe care si-au rupt picioarele in accidente pe strazile prost iluminate ale municipiului, centrul Dorohoiului sub asediul ostilor de cersetori pripasiti de ospitalierul edil la precedentele alegeri. Si Bulevardul sau personal - culoar de navigatie pe timp de ploaie pentru soferii dornici de aventura.



Satul insa de imaginea vesteda a micului baron local, partidul a hotarat sa inveseleasca electoratul cu o noua candidatura - un director de liceu care se interpunea pentru prima oara intre Gherasim si trandafiri. Iar cei din urma au castigat. Pusi sa aleaga intre numele ocrotitorului lor si buchetul de trandafir pesedist, plebea a votat instinctual buchetul de flori. Vasile Gherasim a simtit insa pe propria-i piele spinii surghiunului, desi nici ca ducea lipsa de sustinatori.

Plecarea sa din scaunul de edil a atenuat nemultumirile dorohoienilor. La fel si trecerea la cele vesnice. Trandafirii mai trezesc si azi suspine, cand ii zaresti rataciti pe la poarta vreunei institutii.

Dintre sute de afise

Ce poate colora mai bine o dupa-amiaza monotona decat un afis electoral? Inspirate sau produse mai degraba in virtutea inertiei, afisele electorale dau viata panourilor ponosite din locurile publice din municipii, orase, comune sau chiar din cel mai indepartat catun. Grotescul, vulgarul sau patriotismul ieftin sunt constantele, in jurul carora se invart anul acesta campaniile pentru alegerile europene.


Putine branduri, multi necunoscuti convocati la o sedinta foto. Zambete cu iz electoral, efecte de intinerire in Photoshop... Si multe necunoscute care se strecoara in mintea romanilor curiosi sa afle de pe garduri un raspuns la mistuitoarea intrebare "eu cu cine votez".




"In slujba Crucii si a Neamului Romanesc!" - asa isi incepe campania, in maniera religios-patriotarda, Gigi Becali, presedintele PNG. Pe un fundal verde intens, ca pajistile patriei unde cainii cu colaci in coada sunt izgoniti, zambeste larg finantatorul echipei Steaua. Efigia sa tragi-comica tradeaza incordarea unui salt mortal: isi face vant cu bratele sa ajunga in Parlamentul European. Sau poate, la Campionatul European de Fotbal, inaintea echipei pe care o sponsorizeaza. O alta posibila destinatie ar putea fi si Steaua, ce incadreaza pana si sigla partidului.



Intr-un registru asemanator se inscrie si campania Partidului Initiativa Nationala (PIN), ce aduce in prim-plan pe Lavinia Sandru. Cu o privire languroasa, demna de un calendar pentru barbati si cu numarul de telefon facut public, deputata PIN pare, la prima vedere, o luptatoare infocata pentru drepturile animalelor decat un candidat la europarlamentare. "Votati ursul carpatin!" ne indeamna Lavinia, care se numara printre cei 35 de candidati PIN cunoscatori a cel putin doua limbi straine. Afisul electoral a uitat sa mai precizeze ceva, un alt atuu al Laviniei Sandru: calitatea sa de experta in limbajul trupului.