Sandwich de primavara

Aglomeratie, claxoane, scrasnetul franelor de autobuze prea grabite sa-i observe pe pietonii neatenti. Puhoaie de oameni care par unite unele de altele prin aceleasi gesturi marunte, prozaice ce transforma orasul intr-un furnicar provincial.

Dupa ce treci de portile vesnic deschise ale parcului Copou, Iasiul pare dispus sa se dezvaluie ochilor tai profani in bataia vantului primavaratic. Ii descoperi frumusetea feciorelnica in ochii mamei in tricou murdar care nu lasa grijile de zi cu zi sa-i intunece bucuria de a-si plimba in brate pruncul pe aleile parcului;

in clinchetul trist al lacrimilor care se aud ropotind sub ochelarii mari si negri ai unei femei cu gesturile rigide ale unei doamne de Copou; in sclipirea vioaie din ochii pudelului ce-o insoteste;

in mersul apasat al pensionarului care-si framanta la nesfarsit mainile la spate; in rondurile ingrijite cu lalele; in mersul agale al unei lucratoare mazgalite care-si taraie agale grebla.

Te opresti o clipa pe o banca alaturi de o batrana in gumari cu fata incretita de vreme si griji, care infuleca zgomotos o bucata de paine.

Aici ochiul tau se lasa furat de firavele lalele si de verdele crud al gazonului. Ochii batranei privesc insa in jos, lasand frumusetile Copoului pentru savoarea intaiului sandwich pe acea zi...