Pasaport catre eternitate

Era intr-o seara tarzie de toamna. Venisem de la tara, dar calatoria nu avea sa se incheie aici. Ne asteptau colinele salbatice ale Ibanestilor. Si "nea Cais" alimentat cu cateva pahare de" Saniuta" care avea sa ne puna pe tava drama sa existentiala. Acum doi ani nevasta lui si-a luat zilele in grajdi, ca Ana lui Rebreanu… Are cu ea un copil care-i insenineaza zilele de truda si o femeia noua, pe care nu iubeste cu acelasi foc. Pe drum, se lasa deodata tacerea. Doar durerea surda a salahorului patrunse adanc in toate colturile masinii si in inimile noastre. In zare, copacii ingropati in noaptea neagra se pierdeau schimonositi sub lumina farurilor. Pe nea Cais l-am lasat in usa si am urcat pe coama dealului dupa care ne-am lasati purtati pe culmi.



Si brusc, in fata ochilor nostri obositi prindea contur o ploaie de stele. De pe creasta dealului, oraselul provincial si satele scaldate in lumina neoanelor, stateau incremenite la picioarele tatei si ale mele. In zare - costumul negru al noptii lucea incarcat cu mii de paiete galbui. Pe deal - lumina palida a farurilor. Cateva zile mai tarziu, de pe culmile vietii se desprindea cea mai frumoasa stea: TATA.

Era dimineata, iar telefonul ma smulgea brutal din bratele lui Morfeu. Un coleg de-al tatei imi dadea teribila veste. In casa – lumanari si lacrimi, prosoape, colaci si o durere surda…


4 octombrie- zi de toamna bacoviana, ingropata in fiorii asteptarii si in frunze moarte. O cladire mica, cu tencuiala cazuta si cruce in varf se ascundea in spatele Spitalului Municipal. Era morga. Iar paturile ei reci adaposteau trupul ranit si ostenit de munca al tatei. Mi-am luat inima in dinti si am privit pentru o clipa in spatele usii. Deodata, in fata ochilor mei infrigurati, am vazut un chip drag. Pe patul rece inconjurat de lumanari – zambitor si cald, se odihnea tata. Parea ca rade si pe fata sa, printre broboanele de sange inchegat, inca mai licareau luminile de pe dealul Ibanestilor.







Mai tarziu, durerea nostra i-a patruns in madularele lui de ceara. Asezat pe catafalc, inconjurat de apostolii veniti la cina cea mai de pe urma, tatal meu parea ingandurat si trist, ca inaintea unei cumplite incercari. Se pregatea pentru marele examen al vietii de dincolo.
Si avea drept pasaport o bucata de vata sfintita, ascunsa cu grija in urechea dreapta.
In memoria tatalui meu, Gica, la 40 de zile de cand a plecat dintre noi.

Din intelepciunea tatei :
1. Oriunde si oricand sa fii om.
2. Fericirea nu se construieste niciodata pe durerea altuia.
3. Sa stii ceea ce cauti, ca sa nu te sperii de ceea ce gasesti.
4. Cei care iti vor cu adevarat binele sunt parintii.
5. Da ca sa ai.