In fiecare zi mi-e dor de voi

Iasiul copilariei mele a fost intotdeauna un capat de drum, situat undeva intre spitalul din Tatarasi- adunatura pestrita de copii galbejiti cu mainile rastignite in perfuzii – si casa lui nea Georgel plina de carti si minuscule vase chinezesti.
Un batranel inca vioi ne intampina zambind in pragul casutei din strada Talpalari. E nea Georgel – un mos sugubat care, dupa ce ne intreaba cum stam cu scoala, ne umple bratele de jucarii.




Din cand in cand, in coltul usii vechi apare un cap sfios de adolescenta care ne masoara din priviri si apoi dispare. E verisoara noastra Catrinel ce va pleca in curand in America.
Astazi o regasesc cu un aer schimbat printre pozele color ce impanzesc casa lui nea Georgel. Timpul a sapat adanc chipul lui palid si uscat ca o smochina. Are 90 de ani si e atat de singur….


Cu stangacia unui scolar de clasa intii deschide calculatorul de pe birou si incepe sa scrie un email.Vremea scrisorilor catre cei dragi a murit de mult,inecata in apele reci ale Atlanticului. Mainile batrane tremura la atingerea tastelor calculatorului : devina este Parkinsonul! Dupa doar cateva cuvinte se opreste sa-si culeaga o lacrima ce-i atarna in coltul ochiului stang. ”In fiecare zi mi-e dor de voi….”