Presa liberă şi inamicii ei


Libertatea presei este un capitol la care Republica Moldova şi România mai au de exersat. Momentan, ele ocupă în acest domeniu poziţiile 144, respectiv 90 din cele 200 de ţări monitorizate de organizaţia Freedom House. Ţinta reproşurilor instituţiei internaţionale este însă Republica Moldova, retrogradată de doi ani în grupul statelor în care libertatea presei lipseşte cu desăvârşire.


Umilit şi desconsiderat de autorităţi, ducând adesea pe umeri sărăcia de acasă şi munca unei întregi redacţii, jurnalistul basarabean nu are timp de etică. Pentru el, mass-media moldovenească nu e acum nici a 14-a putere în stat. Fie că este un susţinător al autorităţilor, fie un simplu opozant, ziaristul moldovean, este nevoit să-i tolereze capriciile zilnice, pentru a obţine informaţii. Uneori, chiar este obligat să se ridice de pe scaun şi să părăsească în plen, sala de şedinţe.

Consilierii sunt oricum prea plictisiţi să îi simtă sărăcia şi să aibă, pentru un moment, mustrări de conştiinţă. Mai bine spun că nu arată bine în faţa jurnaliştilor. Au uitat să-şi pună costumele de gală şi să-şi pudreze nasul în culise, pentru a poza în public.
De ani buni mass-media de stat, cât şi cotidienele independente sunt sub ochiul vigilent al cenzurii. Care se zbârleşte ameninţătoare la adresa jurnaliştilor, mai ales în perioada alegerilor. Dacă tăceai, angajat rămâneai! Acesta este sloganul pe care îl arborează în faţa jurnaliştilor ageri de condei, directorii publicaţiilor sufocate de presiuni politice. Miza sunt banii. Biletul de supravieţuire într-o presă în care publicitatea este orientată politic spre ziarele agreate la centru.


Dacă în Republica Moldova mass-media este ţinută sub papucul autorităţii, sub pretextul că unele instituţii se hrănesc din banii publici, în România ea devine arma secretă a mogulilor. Voiculescu, Vântu şi Patriciu sunt nume şoptite pe la colţuri, care deţin la ora actuală o bună parte din media românească. Ei sunt oamenii din umbră care încorsetează deseori libertatea jurnaliştilor, oferindu-le busola unei orientări politice oficiale.
Libertatea conştiinţei sau exprimarea propriilor opţiuni politice rămân şi astăzi simple iluzii. Sau o realitate nedorită pentru ziarişti precum Victor Roncea (de la "Ziua") sau Lucian Avramescu (de la "Cotidianul") care şi-au pierdut locul de muncă pentru opţiunile lor politice.


La nivel local, aflată în aşteptarea unui contract de publicitate consistent, mass-media românească e la mâna autorităţilor. Sau orice iniţiativă jurnalistică de orice fel riscă să se stingă la fel de repede cum s-a născut. Astăzi, pentru multe instituţii de presă puterea este singura stăpână care le dă hrana cea de toate zilele: informaţiile şi publicitatea. Uneori intervine însă şantajul reciproc. Pentru că reclama în unele ziare nu e decât apa care spală mâinile murdare ale autorităţilor. Acum România se numără printre statele cu o presă parţial liberă. După ţări ca Nicaragua şi
Peru.

Presa moldovenească pe scurt

În acest moment tendinţa presei din RM este de a deveni un element al societăţii politice şi nu al celei civile, divizat în funcţie de limbă şi de orientare. Cantitativ sectorul comunicaţional basarabean funcţionează peste 50 de studiouri TV şi radio private prin unde (27 - prin cablu şi 4 – mixte). Calitativ însă, potrivit sondajelor de opinie, majoritatea moldovenilor se informează de la radio şi televizor, distribuţia ziarelor fiind una defectuoasă. Ba mai mult, cotidienele de limba româna ("Flux", "Timpul" şi "Jurnalul de Chişinău") se dovedesc neprofitabile, întrucât nu încasează nici a zecea parte din banii care le revin publicaţiilor ruseşti cu tiraje modeste. Deschiderea unor filiale de presă dincolo de Prut a fost şi încă este o provocare pentru unele trusturi de media din România. Rezultatele au fost însă oscilante. Pendulând între popularitatea postului PRO TV, a radiourilor Kiss Fm şi Radio 21 şi eşecul filialei basarabene a cotidianului "Jurnalul Naţional" care şi-a scos ultimul număr în 2001.


Raluca Hrituleac